Daca toata lumea are blog, de ce nu si eu? Cu ce sa incep? Sa incep prin a spune ca in ultima vreme simt ca ajung la capatul puterilor (daca puterea are capat). Sunt obosita, stresata, vesnic indragostita. De cine? De viata in general, de muzica, de film, de viitoarea mea meserie. Si de Bucuresti! Orasul “murdar, plin de tigani si la polul opus, de fite si wannabe vedete”, in viziunea multora, mie intotdeauna mi-a oferit fericire si satisfactie. De fiecare data cand ma dadeam jos din tren, ma simteam acasa, coboram cu zambetul pe buze si cu un sentiment ca aici voi fi in siguranta. Daca vreti, sunt bucurestiofila :p. Si asta simt si de doua luni, de cand m-am mutat aici. Nu e nimic mai frumos decat sentimentul de libertate totala. Poate asta vine dintr-o frustrare de-ale mele (pentru carcotasi, asa se zice, uitati-va in noul DOOM). In orasul in care am crescut, m-am simtit intotdeauna frustrata, am vrut mai mult si nu am reusit sa fac ceva cu care chiar sa ma mandresc, decat in micul cerc in care m-am invartit. Dar eu vroiam sa ma invart in cercuri mai mari, sa fiu intr-un oras mai mare, cu mai multe oportunitati. Multi oameni, multe sanse, multe aprecieri… Si asta am gasit aici, in Bucuresti. In sfarsit simt ca sunt apreciata, ca sunt dorita, ca pot sa ma afirm. Am cunoscut in doua luni mai multa lume decat am cunoscut in 19 ani. Celebritati, scriitori, chiar si fotbalisti (prietenii stiu de ce) si cel mai important, am colegi cu care ma mandresc, colegi gata sa dea o mana de ajutor atunci cand esti in impas, colegi cu care pot sa ma distrez, cu care pot sa vorbesc despre literatura, muzica, filme. Colegi care m-au felicitat cand am decis sa imi pun vocea la bataie, colegi extraordinari.
Si vin sarbatorile… si sunt trista. Nu mai simt atmosfera de Craciun ca fiind o parte din mine, nu mai simt mirosul cozonacilor, al merelor coapte cu scortisoara facute de bunicuta mea, mirosul globurilor scoase din cutia uitata in timpul anului in dulapul din hol. Nu ma mai pot preface ca dorm numai ca sa il vad pe Mos Cracium, nu mai simt nevoia sa caut pe sub pat cadourile ascunse de mama. Pe an ce trece, sarbatorile devin din ce in ce mai reci. Poate maine va fi mai bine. “Si ratacind ca un strain, adesea mi se pare ca soarele mai des apune decat rasare.”