Sunt in tren si, desi soarele mai are niscaiva minute si apune, imi imaginez ca e pranz. Pranz in miez de vara. Casele de pe marginea caii ferate, casele din chirpici, stau sa se topeasca de caldura. La fel si eu. Copiii imbracati in tricouri cu Mickey Mouse sau Spiderman, patate de gainat, fugaresc gainile din curti.

Iarba uscata se coace la soare, adunata in capite asimetrice.
Nu e ca in Ungaria, unde sunt facute sul si legate cu sarma, sau in Germania unde sunt trase si in tipla neagra.
Un miros intepator cerceteaza compartimentul. Ah, petrol… Sunt in Ploiesti.
Nu e ca in Belgia, unde praful de la fabricile de var ti se lipeste de nari si iti imbacseste hainele. Campul arde. Un nor gros de fum pluteste in aer. E cald, mult prea cald.
Ploiesti…ce oras imbacsit! Blocurile crapate parca sunt acoperite de funingine.
Copacii imi dau o senzatie de racoare. Imi imaginez ca e iarna. Prahova plictisita aproape ca a secat. Orizontul este atat de departe. Imi aduce aminte de mare. Da! Sunt la Navodari! Unde se termina campul, incepe marea. Scot capul pe geam. Aer! Sunt la munte… Mai e pana acolo. Campina…ce oras trist! Nu am fost niciodata, dar asa pare din tren, lipsit de viata, pustiu.
Nu ca in Frankfurt.
Se vad muntii. Sunt Alpii? Sunt in Munchen? Sunt doar Bucegii…eh, buni si aia. Iar e cald! Brazi??? Sunt de abia in Brazi? Din filtrele uzinelor iese abur. Seamana cu oalele cu ciorba ale bunicii. Nu mai vad nimic pe geam.
E intuneric de prea mult soare. E cald de prea mult frig. E vara de prea multa iarna.
Muntii sunt acoperiti de iarba din zapada.
Pass-control! Ah, ba nu…doar biletele…Nu trec granita? Nu e Salzburg? Nu e Aachen? E Ploiesti Vest? Damn!
De ce poarta lumea de pe peron caciuli? Ah, pentru a-si proteja capul de soare, sa nu faca insolatie, sa nu isi arda chelia…
Stationam. Sunt singura in tren. Ma urc pe scaun si incep sa sar. Sunt copil. Rad! Sunt stirba. Mi-a cazut primul dinte de lapte.
De ce s-au aprins luminile? E seara? Deja? Da, dar e vara. Sunt in tricou, pantaloni scurti si sandale. De ce sunt atatea nuante? Lumina n-ar trebui sa fie de o singura culoare? Inainte aveam emotii cand venea controlul. Acum de ce nu?
Scaunele sunt cusute cu sfoara. CFR – einfach anders! Geamurile sunt batute in cuie, ca la scoala. Cand se strica ceva la un geam, domnul Porumbu, omul bun la toate, rezolva problema: mai batea un cui. Chiar si cand am intrat printr-un geam in clasa a opta si m-am taiat la mana si in dreptul ficatului, am trecut printr-un geam batut in cuie.
ROGVAIV – asa e cerul, ca un curcubeu! Rosu, Orange, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet.
Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal – toate sunt la fel. Nu e ca in Icking Dorfen, Wolfratshausen, Pullach (da, chiar exista un orasel langa Munchen care se numeste asa).
Mmmm…o secunda mi-a mirosit a Paris. Da, Paris in CFR. In Paris miroase urat. Dar e urat-frumos, pentru ca e Paris si pentru ca acolo totul e diferit.
Mozart…bomboane, nu el. Nu e ca in Viena. Mozart a trecut si prin Mannheim (vezi aici).
Tampa…pe Tampa nu e Sacre Coeur. Pe Tampa e Panoramic.
Brasov nu e Geretsried.
E seara, nu e pranz. E frig, nu e cald. E iarna, nu e vara.
De cand nu am mai avut timp liber…