Am iesit in seara asta in oras si am ajuns intr-un bar de pe strada Italiana, bar in care isi faceau veacul elevii din liceul Spiru Haret. Inclusiv prietenul meu, care s-a minunat toata seara de cat de multe s-au schimbat in asa scurt timp: de la patron, la numele barului, la vopseaua de pe pereti si colacul de la toaleta. Si stateam eu si ma gandeam cat de repede se schimba totul in jurul nostru. Ti se pare la un moment dat ca pana sa se intample ceva dureaza o vesnicie, dar cand acel ceva s-a produs, nici nu stii ce te-a lovit.
Din copil bomba, am ajuns sa ma simt femeie…cand, nu stiu.
Din elevi, am devenit atat de brusc studenti.
Si cum vorbeam cu el acum cateva zile, toate denumirile se schimba. Nu mai e nici “clasa mea”, e “grupa mea”. Nu mai exista “merg la scoala”…acum merg la facultate. Nu mai sunt teze, sunt examene. Nu mai sunt corijente, sunt restante. Nu tot aia e?!? Si te miri de ce nu te poti obisnui…pentru ca s-a intamplat atat de repede!
De cand am ajuns eu sa muncesc atatea ore pe zi?
De cand castig ceva bani pe munca mea?
De cand am ajuns sa dorm singura, in patul meu, in casa mea?
De cand nu mai am restrictii la ora de venit acasa?
De ce nu ma mai cert cu mama?
De ce nu ma mai vad cu mama?
De ce imi platesc singura facturile?
Nu vi se pare ca parca cineva de undeva apasa pe butonul de fast forward, numai asa ca sa se joace cu mintile noastre? Crestem atat de repede, suferim atat de repede, uitam atat de repede, ne indragostim atat de repede, traim atat de repede, murim mult prea repede. Bine, hai sa uitam de ultima parte si sa nu ne deprimam prea tare…suna bine
Si totusi…